Una

Nu am prea pus mâna pe aparatul foto în ultima vreme. Nu îl mai folosesc decât să reproduc alte obiecte pe care le realizez. Până când un anumit proiect nu mi se pare suficient de interesant, aparatul nu mă mai atrage. În schimb, de când s-a născut Una, a devenit cel mai constant subiect al meu. În ultima vreme, de când a mai crescut, de fiecare dată când ies din casă mă însoţeşte cu privirea pe geam. Azi am luat aparatul cu mine. E, poate, cea mai bună fotografie pe care i-am făcut-o până acum. Pentru că arată ca o fiinţă care înţelege.

Cea de măr şi-o cană

Gata şi lingura de lemn de măr începută la Leşu. Finisatul a durat mai mult decât am crezut, dar a ieşit un lucru bun. E una dintre cele mai ergonomice pe care le-am realizat până acum, stă perfect în mâna dreaptă. O să mai caut lemn de măr.

Şi a venit şi rândul cănii de cireş la finisat, după ce a fost fiartă în apă cu sare şi a stat la uscat vreo două săptămâni. Mânerul  e un cap de cal stilizat, asta în cazul în cazul în care vi se pare că seamănă mai mult a măgar.

La Lesu

Am ieşit şi la Lesu, prima dată anul acesta, cu Marius si Johnny si Nunu, labradoru’.

Am vrut sa îi iniţiez pe baieţi în ale lingurilor, dar nu am avut noroc de data asta. Johnny a trebuit să gătească, iar Marius a avut de ascuţit cuţite şi topoare.

Aveam una de mesteacăn, nefinisată, pe care am terminat-o repede. Îmi place pentru că e pătată, cu linii, cu hărţi. Poate unora li se va părea periculoasă, cu coada ascuţită. Pe lîngă faptul că stă foarte bine în mînă, pentru mîncat, preocuparea mea pentru arme îmi spune să ascund undeva în lingură şi o unealtă de autoapărare care să poată fi folosită la o adică.

Johnny cercetează atent o bucată de mesteacăn culeasă de la un pom căzut din cauza zăpezii.

Pe drum, am găsit un măr sălbatic, cu o creangă ruptă, bine uscată. De mult vroiam să încerc o lingură în lemn de măr, iar acum s-a ivit ocazia.

După topor a urmat toporelul mai mic, un Fiskars pe care îl înlocuiesc săptămîna viitoare cu un Gransfors Brucks, iar după aceea, cuţitul, un Mora of Sweeden de care sunt îndrăgostit.

Restul, scobitul, finisatul  rămîn pentru acasă. Vă las cu Nunu.

 

Al doilea din “Unu”

E gata si al doilea din seria “Unu”. E despre ce va sa vie, despre pamint, despre soare si luna. Despre transformare si intrarea in alt veac. E ulei si acrilic pe pinza si foita de aur. Dimensiunea 90/80 cm. Am postat si doua imagini cu detalii.

Primul din seria “Unu”

Am finalizat in seara asta primul tablou din ultima mea serie, numita “Unu”. In total vor fi noua, de aproximativ aceeasi dimensiune, 90/80 cm. Peste pinza pictata cu vopsele acrilice am aplicat foita de aur (nu chiar aur adevarat) si “personajele”, cele doua, devenite unul. L-am fotografiat acum seara, ziua e complet diferit, in lumina naturala. Nu prea imi place sa vorbesc despre tablourile mele din doua motive. Unul pentru ca ele se nasc de altundeva decit din zona mea rationala si al doilea l-am furat de la Mark Rothko. In momentul in care a fost intrebat ce reprezinta un anumit tablou al lui el a raspuns:  “Se reprezinta pe sine.”
Love

De cires batrin

Am gasit de curind, linga gradina mea, un cires batrin despicat in doua. Probabil din cauza zapezii. Asa ca mi-am luat citeva bucati si prima cana o vedeti mai jos. Poate ca nu e cea mai sigura, din cauza ascutimii minerului, dar citeodata imi place sa fac lucrurile asa doar ca sa arate mai bine, nu doar pentru utilitate. E medie, foarte placut de tinut in palma.

Lingura cu tepi

Nicu zice ca genul asta de linguri ma caracterizeaza si ma reprezinta cel mai bine. Nu stiu. Altii ma intreaba daca nu e incomoda la folosit. Mie mi se par cele mai comode, cele mai ergonomice, deoarece se potrivesc perfect in mina, pentru mincat. Am terminat-o acum citeva minute. E de mesteacan, bine uscat. Pina o fotografiaza Robi, o pun aici.

La doua palete

Nu stiu prea multe ativitati mai placute decit sa stai cu o persoana draga sau mai multe la o cioplitura. Fratelui meu ii trebuia o paleta pentru clatite sa si-o duca in Germania, asa ca am iesit in curte si am ales o bucata de mesteacan pe care o uscasem de mult, am crapat-o in doua si i-am dat si lui una sa isi incerce norocul cu ea.

Cum mama ramasese singura in casa, a venit sa ne insoteasca pentru o vreme, cu Bobi, catelul, desigur, mai ales ca soarele era splendid.

Janice, fetita fratelui meu, s-a apucat si ea sa ascuta o bita de corn, cu cutitul proaspat primit cadou. Mi-am adus aminte ca unul dintre cadourile preferate ale baietilor din partea tatilor lor, in vremuri de mult trecute, era un cutit mic sau un briceag. Acum, din pacate, e un laptop sau un mobil.

 

Si desgur ca s-a taiat putin, la prima ei tentativa, dar si asta face parte din frumusetea jocului. I-am spus ca asta e botezul oricarui cioplitor si a luat-o ca pe o onoare.

Dupa lucrul cu toporul si cutitul, am ajuns, spre apus si la finisare.

 

…care ia timp…

 

 

Dar paleta, data cu ulei de masline la final, a meritat efortul. Iar peste doua zile ia drumul Germaniei. Si de fapt ce efort? Bucurie mai mare nu ne puteam face decit sa stam impreuna si sa cioplim.  Zile ca astea nu se uita niciodata.

Noul site

Mi-am relansat site-ul, după ce aproape un deceniu a funcţionat în forma veche. E mai simplu de navigat, e mai bogat cu două secţiuni, cea de cioplituri şi cea cu bastoane. Şi poate că mă va scoate puţin din lene şi mă va face să postez mai des. Bine aţi venit!