Crown of thorns nr. 1

Imaginea acestei lucrări mă bântuia de mai multă vreme. O aveam în minte în mai multe variante. Poate că se vor mai materializa şi altele. Coroana de spini a fost un coşmar de făcut. Aveam impresia că sunt urmărit de un duh necurat care mă făcea să mă înţep necontenit. Spinii porumbarului (prunus spinosa) nu doar că înţeapă teribil, dar au şi o substanţă care nu lasă rana să se vindece. Aşa că încă mă mai tratez. Fundalul e realizat cu tehnică mixtă, vopsele acrilice şi foiţă de aur. Ca şi în cazul altor lucrări, am vrut să adaug şi alte detalii, dar m-am oprit. Mi-a plăcut prea mult aşa, simplu, dar complex în aceeaşi măsură, deschis dialogului. Poate şi din cauză că mi-am adus aminte de o vorbă a dragului nostru Brâncuşi: “Orice simplitate e o complexitate rezolvată”

 

Lingura Jessicăi

Jessica vroia o bucată de lemn de la mine. Aşa că m-am pus pe cioplit şi şlefuit şi a ieşit lingura de cireş pătat. Imagini mai jos.

Shillelagh nr. 2

Am încheiat lucrul la cel de-al doilea baston tradiţional irlandez şi l-am finalizat şi pe primul. Îmi place aspectul lor extraordinar de mult. Iniţial bastoanele erau realizate mai scurt, şi destinaţia lor era exclusiv pentru luptă (urmează să realizez trei astfel de bastoane pentru vânzare). După ce englezii le-au interzis folosirea, irlandezii au început să le facă mai lungi şi să le spună bastoane de mers. Azi au dublă funcţie, de baston şi armă de autoapărare. Printre puţinele locuri de unde mai pot fi cumpărate în Irlanda se află şi localitatea Shillelagh de unde li se trage şi denumirea.

Piroane

În urmă cu ceva vreme, un vecin a adus în curtea lui o veche casă ţărănească pe care o demolase, casa soacrei lui. Bârne vechi de peste 100 de ani, de stejar, în stare perfectă. M-a întristat teribil. Lemnul l-a cumpărat câteva zile mai târziu, un italian, pentru a-l folosi la design interior în casele celor care mai înţeleg ceva din istorie, din trecut. Au rămas în urmă câteva piroane forjate manual, aruncate într-o cutie. Instantaneu când le-am văzut, am avut impresia că văd piroanele care i-au străpuns membrele lui Iisus. Instantaneu mi-a venit în minte imaginea unei lucrări pe care mi-aş fi dorit să o realizez. L-am rugat pe vecin să îmi dea câteva. Mi-a spus să le iau pe toate că nu are ce face cu ele. În după-amiaza respectivă m-am şi apucat de lucru. Aveam de mai multă vreme o bucată de lemn pe care nu ştiam la ce o voi folosi, dar o păstram pentru ceva. Şi aşa s-a născut lucrarea de mai jos. Cu crucea Domnului deschisă spre cer şi cu cea a tâlharului spre în jos.

De unt, de cireş

Gata şi cuţitul de unt din lemn de cireş. Sincer, ştiind ce bine arată lemnul de cireş şi ce textură frumoasă are, de-abia aşteptam să văd cum iese cuţitul. Şi a ieşit pe măsura aşteptărilor. Acum îşi aşteaptă un stăpân care să se bucure de el, pentru mult timp, la micul dejun.

Cuţit de unt

Întotdeauna când priveam în filme un mic dejun englezesc, cuţitele acelea de lemn cu care îşi ungeau untul pe pâine mă intrigau la culme. Mă făceau să îmi doresc instantaneu o pâine prăjită cu unt şi usturoi. Unii spun că butterknife, cuţitul pentru unt e mult mai bun decât cele de metal din cauză că nu rupe pâinea aşa tare. Mie pur şi simplu îmi plac cum arată şi îmi place să le folosesc. Ele vin în diferite forme, o sa mai postez şi aici pe măsură ce le termin. Acesta e din lemn de mesteacăn uscat şi bine finisat. I-am adăugat nişte floricele albe să îmi aducă aminte de mirosul primăverii.

De dincolo

Când revin după foarte mult timp la o lucrare care mi-a plăcut, e ca şi când mă întorc într-un loc în care m-am simţit foarte bine. Aşa a fost şi cu tabloul acesta. Seria “Locul de nicăieri” e printre cele mai dragi mie. În primul rând pentru că am impresia că mă reprezintă cel mai bine, mi-a permis să formulez în imagini sentimente pe care nu le pot exprima în cuvinte, mi-a permis să îmi exprim tainele vizual.
Sunt locuri, senzaţii, deja vu-uri despre care nu ai cum să vorbeşti. Cuvintele sunt prea sterpe, prea uscate. Aşa m-am simţit întotdeauna lucrând la tablouri din seria aceasta. Lucrarea pe care tocmai am finalizat-o în urma unei comenzi e poate cea mai reprezentativă din întreaga serie. Vorbeşte despre început şi sfârşit, despre Ascensiune, despre alinieri, despre stigmat, despre materia întunecată ce ţine laolaltă universul. E o taină pentru mine, ca de altfel foarte multe lucruri care mi se întâmplă în viaţă. Iar despre Taine nu prea poţi vorbi. Poţi doar avea impresia că te-au atins. Am vorbit oricum prea mult.
Detalii tehnice: acrilic şi tehnică mixtă pe pânză, dimensiuni: 100/100 cm

 

 

 

Pentru cunoscători

În general nu lucrez prea des la comandă pentru că oarecum am impresia că îmi limitez creativitatea. Alteori, ceea ce fac în urma unei comenzi iese mult mai bine decât m-aş fi gândit.
Am cioplit pentru un client o canuţă mică pentru pălincă, coniac sau ce o mai fi. E de mesteacăn, micuţă, fină, cu pereţi subţiri şi foarte uşoară. Ce e frumos la astfel de lucrări e că aroma licorii care se plimbă prin ea rămâne undeva în memoria lemnului şi face fiecare degustare ulterioară cu atât mai misterioasă şi mai plăcută. Şi e unică.

 

De cireş, cu spini

Nu am mai lucrat în cireş de ceva vreme. Am şi uitat ce frumos e lemnul. Am finalizat azi o lingură de cireş cu spini, unul dintre modelele mele preferate. A ieşit frumoasă, echilibrată, elegantă şi robustă. Fotografiile spun însă mai multe.