Proiect in lucru

Nu ma pot abtine sa nu postez doua imagini cu ultimul cutit in lucru, imi place prea mult si asa, neterminat. E un utilitar cu lama de otel-carbon Karesuando, si lemn de corn. M-am inspirat de la tanto-urile traditionale japoneze, dar si de la sabia lui Zatoichi. Mai trebuie finisat si incrustat, desi sunt tentat sa il las asa, natural, simplu, minimalist.

P1330436

P1330437-2

Printre maci

E gata si tabloul cu maci. Ancai i-a placut asa mult ca l-a postat cind inca lucram la el. Acum poti face o plimbare printre ei. Sunt, probabil alaturi de lacramioare si florile de cires, florile mele preferate, pentru fragilitatea lor, pentru perenitatea si in acelasi timp pentru eleganta lor.E, cred al doilea tablou cu maci pe care il realizez, primul cred ca acum 10 ani. Ca sa para efectul de ratacire mai intens, i-am pictat si marginile la fel. Tehnica e mixta, si acril pe pinza. Dimensiunea 90/85 cm.

P1330430

P1330432

P1330434

P1330435

Puukko cu lemn de gutui

De ceva vreme asteptam sa folosesc bucata de lemn de gutui pe care am pus-o la uscat anul trecut pentru un miner de puukko. Auzisem ca e un lemn frumos, care se finiseaza bine, dar rezultatul m-a surprins mai mult decit placut. Nu se finiseaza bine, ci foarte bine, ajungind la un luciu aproape ca cel al lemnului de corn. Iar nuantele, ce sa mai spun, sunt grozave. Pentru aspect, i-am pus si o piatra visinie cu filigran auriu. Lama e un Polar de 90 mm din otel carbon, taioasa si buna la toate. Teaca o aveam de mai multa vreme, cumparata gata, si se potriveste perfect cutitului.

P1330425

P1330426

P1330427

P1330428

P1330429

Primul si ultimul

De cind am primit bucata de piele de la Dani ma bate gindul sa fac un portmoneu. Iar acum ca accidentul m-a tinut mai mult in casa decit in atelier, m-am apucat de el. A fost o misiune aproape imposibila, m-a facut sa apreciez artizanii care fac astfel de obiecte. E atita migala si atitea cusaturi intr-un astfel de obiect ca incet-incet iti trece pofta. La final insa m-am bucurat, pentru ca arata ca un obiect unic, in care se vede mina omului. Ca desen am ales un schelet de broasca, mi se pare unul dintre cele mai elegante schelete din cite exista, iar pe spate i-am facut un model ce mimeaza o impletitura. Cusaturile exterioare sunt realizate cu fir de tendon artificial, pentru un aspect mai artizanal. P1330410

P1330412

P1330413

 

Cutitul lui Peter

De citeva saptamini, inainte de accident, am primit de la Peter o comanda pentru a-i realiza un miner si o teaca la o lama Matei Campan foarte frumoasa. Chiar daca nu e chiar pe stilul meu (sunt dependent de lamele scandinave si de cutitele nordice), am acceptat sa construiesc cutitul pentru ca imi oferea posibilitatea sa lucrez cu o lama de calitate a unui meserias roman si pentru ca Peter si-a dorit un cutit cu miner din lemn de corn, incrustat, iar pentru mine cornul e cel mai frumos si mai dur lemn din lume. Din pacate accidentul m-a tinut pe marginea terenului trei saptamini si numai de cu citeva zile in urma am putut incepe sa lucrez la cutit. A fost insa o bucurie. Am incercat sa ii dau un aer romanesc autentic, dar si un pic din spiritul japonez al vestitelor cutite Kanetsune. Pentru mai multa personalitate i-am adaugat o felie de corn de bivol african. Eu zic ca a fost o imbinare fericita a celor doua stiluri. Peter si-a dorit o teaca simpla, asa ca nu am decorat-o decit foarte subtil si am vopsit-o in doua nuante pentru a-i da un aspect invechit. Una peste alta, o lucrare mai dificila decit de obicei, cu un lemn foarte greu de finisat perfect, dar cu un rezultat de care sunt fericit. Ramane doar sa ii placa si lui Peter.  Poze:

P1330399

P1330400

P1330401

P1330402

P1330403

P1330404

P1330405

Paleta de nuc batrin

De cind am cules bucata de nuc batrin am asteptat sa vad cum va arata finisata. Ruptura renala mi-a dat insa planurile peste cap si m-a pus in asteptare pentru trei saptamini, chiar daca paleta era aproape terminata. Acum am inceput sa revin incet in atelier, desi nu pot lucra mai mult de o ora. E oricum mai mult decit nimic si parca apreciez diferit timpul. Na, am terminat de finisat si paleta de gatit, iar lemnul de nuc nu m-a dezamagit. E superb. S-a finisat perfect, iar culorile in diferite nuante arata grozav. Poze acum.

P1330300

P1330301

P1330302

P1330303

Epifanie cu ace

photography-by-sylvie-blum-v-nixie-by-sylviec2a0blum
Sylvie Blum

Sa ajungi in spital poate fi o experienta cu potential de iluminare. Tocmai mi-am rupt putin un rinichi, asa ca vorbesc din proprie experienta. Am ajuns la urgenta, iar acum imi scriu editorialul de pe patul de spital, incomodat de o branula. Mai toate incidentele de acest fel din viata mea au venit insa insotite de lectii majore, asa ca am considerat intotdeauna ranile ca locuri prin care intra lumina.

Ca un act de autoprotectie probabil, medicii si asistentii te trateaza ca pe o carcasa. Te gauresc, te inteapa, baga tuburi in tine, te taie, toate cu o lipsa de empatie suprarealista.
In momentul  acela se pot intimpla cam trei lucruri: fie te descurajezi teribil si suferi ca un caine,cazind in depresie, fie esti atit de prost incit nu realizezi nimic, fie se intimpla un miracol, si anume pentru prima data in viata realizezi pe pielea ta (oase, organe, etc) ca nu doar pentru ei esti o carcasa, ci, ceea ce e palpabil e o carcasa cu care din nefericire te-ai idetificat toata viata. Faptul insa ca personalul medical te trateaza astfel te poate ajuta sa scapi de aceasta identificare, sa iesi din tine, sa te privesti din exterior si, finalmente sa te intrebi cine e cel care priveste, cine e observatorul, martorul. Poti sa te mai intrebi cine e cel care e in depresie, cine e cel care sufera, ale cui sunt toate emotiile astea. Si in general cel care priveste esti tu cel adevarat, tu cel care stie ca undeva nimic real nu ti se poate intimpla, cel care stie ca e de neatins, de neschimbat, cel vesnic, martorul.

Fotografiile Sylviei Blum imi aduc aminte de toate acestea. Daca majoritatea fotografilor de nud fac tot posibilul sa scoata cit mai mult in evidenta senzualitatea unei femei, Sylvie Blum procedeaza exact pe dos. Imaginilor li s-a indepartat cu precizie chirurgicala tot ceea ce e sexual. Desigur, vedem cu totii in continuare o femeie dezbracata, si nu una oarecare, ci una frumoasa. Lipsa totala de par, atitudinea in care a surprins-o fotograful, toate duc la imaginea unei finite asexuate, din alta lume. Iar mesajul e acelasi: tot ceea ce se supune schimbarii  e un vis si tot ceea ce e real e vesnic. Imaginile Sylviei Bloom au un aer angelic, vesnic, imuabil, de neatins. Personajul ei pare a nu avea nici virsta, nici un sex.  Ele vorbesc despre alta lume, pe care noi am uitat-o, dar pe care o vom reintilni mai devreme sau mai tirziu cu totii.
(Editorial Photo magazine, martie 2013)

Deocamdata repaos

Am avut o intilnire de gradu 0 cu asfaltul si acum incerc sa imi repar un rinichi rupt. Asa ca pentru o vreme…repaos.

299729_4648512498518_38120611_n