“The monk”

Unul pe care nu o sa il pierzi prea repede pentru ca striga dupa tine. Multa vreme portocaliul a fost culoarea mea preferata, asa ca in onoarea acelor vremuri un cutit utilitar din 80CrV2 cu minere din G10 si pini decorativi.

P1400365 P1400366 P1400368

“Black mosquito”

Un utilitar cu o forma pe care vad ca am inceput sa o repet pentru ca imi place. E foarte ergonomica si in acelasi timp simpla si eleganta. Otel 80CrV2 de 2,5 mm grosime, plasele din corn de bivol african, linere albe de 0,4 si pini tubulari din alama.

P1400361 P1400362 P1400363

The crow

Negru, slim, elegant, taios. Am terminat unul dintre cele mai interesante cutite la care am lucrat, cu lama din Suminagashi cu 23 straturi si plasele din micarta neagra de 3 mm grosime. Lama are 5,5 mm grosime si 26 de cm lungime. Poate ca o sa fac din designul acesta o serie limitata de 10 cutite. Cine stie ce va fi maine…

P1400316

P1400324

P1400332-2

P1400334-2

P1400337-2

P1400351

P1400352

 

Spre exod

Din punctul meu de vedere, Terra e o fiinţă vie. Cu vase de sânge, cu artere, cu piele, cu oase, cu plămâni, câmp magnetic şi, finalmente, cu suflet. Exact ca noi, poate mai puţin partea cu sufletul. Problema în momentul de faţă e că, spre deosebire de orice alt mamifer de pe planetă, omul nu are nici un fel de adversar, în afară de el însuşi, care să îi limiteze înmulţirea, astfel încât, de la un miliard cât eram la finele secolului XIX, am ajuns în prezent la aproape opt miliarde, iar creşterea continuă, astfel că pentru mama noastră, Terra, lucrurile încep să se complice.

marcus

 

Dacă nimic nu se va schimba, la rata momentană de creştere a populaţiei, la finele acestui secol vom fi – sau, mai degrabă, veţi fi – 11 miliarde. Imaginile lui Marcus Lyon din seria „Exodus” vorbesc în mare parte despre asta. Ce înseamnă asta din punctul de vedere al planetei noastre? Nu prea multe lucruri de bine.

Înseamnă mai multe ace de seringă înfipte în carnea ei, care pompează chimicale în interior sau care extrag sângele ei şi îi produc hemoragii, înseamnă mai multe oceane otrăvite de chimicale şi produse radioactive, înseamnă distrugerea plămânilor ei prin tăierea masivă a pădurilor. Înseamnă acoperirea pieii prin care respiră cu asfalt şi betoane. Înseamnă dispariţia zilnică a zeci de specii de insecte, animale şi plante, traumele psihice şi fizice ale tuturor necuvântătoarelor care sunt chinuite şi ucise ca să avem ce mânca şi cu ce ne îmbrăca, sau pur şi simplu pentru divertisment. Privită de la o oarecare înălţime, situaţia pare disperată şi scăpată complet de sub control. Părem un fel de virus pentru mama noastă, un fel de parazit tot mai perfecţionat la a produce daune, la a produce traumatisme. Desigur, acesta este doar un mod de a privi lucrurile. Extraordinar de multe lucruri fabuloase şi splendide sunt legate de fiinţele umane, singurele capabile la a reflecta la propria măreţie sau decădere. Las însă în seama altora să vorbească despre toate aceste lucruri frumoase, eu mă simt mai mult precum Shiva, zeul distrugerii.

Suntem parcă predestinaţi, prin modul nostru de viaţă modern, tot mai tehnologizat şi mai aseptic, să ne ucidem, încetul cu încetul, mama. Deşi sunt convins că la nivel mondial se duc campanii serioase de limitare a creşterii populaţiei, prin otrăvirea alimentelor cu tot felul de chimicale, prin producerea infertilităţii, prin răspândirea intenţionată a unor viruşi, prin războaie, nimic nu pare să oprească tăvălugul numit umanitate. Poate doar îl încetineşte puţin.
Ei, şi acum dilema căreia din păcate nu am fost capabil să îi găsesc răspunsul, deşi am întârziat scrierea editorialului până în ultima clipă: cine poate decide că destul e destul? Cine poate stabili că omul e prea mult, cine poate hotărî cine să moară şi cine să trăiască?

Nu am găsit nici un fel de răspuns. În orice caz, nici un răspuns de pe planeta noastră. Şi ceva straniu s-a întâmplat. M-a cuprins o linişte ciudată. Liniştea aceluia care priveşte inexorabilul cu detaşare, cu beatitudine. Poate că în tot acest covor de distrugeri, de drame, de extazuri, de războaie, de simfonii, de dureri şi tragedii, poate că există un sens nevăzut şi straniu, un sens care îmi scapă. Am început brusc să privesc toată această tragedie cu detaşare, ca pe cel mai mare mister pe care mi-a fost dat să îl întâlnesc. Am decis să nu mai judec. Pe nimeni şi nimic. Doar să contemplu, dacă mi se permite. Poate că toată această lume materială nu e decât o iluzie supremă pe care o luăm prea în serios. Mă duc afară să mă uit la primăvară…

Piton

Am primit de la Cristi citeva bucatele de piele cu imitatii de diverse animale, de la sepi, la sopirle si crocodil. Asa ca la ultimul cutit am facut o teaca mai altfel. De doua ori mai multe taieturi, de doua ori mai multa piele, de doua ori mai multe cusaturi, dar rezultatul…love it!

P1400308

P1400309

P1400310

P1400311

P1400312

P1400313

Teaca la outdoor

Am terminat finalmente teaca la cutitul outdoor realizat la inceputul anului.

P1400281

Cu miner de hirtie

Un puukko mai deosebit din otel carbon 1.2842 si plasele de 3 mm din paper ivory micarta. Linere burgund de 0,4 mm si pini de alama de 6 mm. Imi place mult aspectul asta slim, asa ca probabil o sa mai fac cutite ingenul acesta care sa combine stilul nordic cu eleganta minerului foarte plat, usor de purtat in geanta sau buzunar, dar foarte practic in acelasi timp.

P1400270

P1400271

P1400272

P1400273

P1400274

P1400276

 

In lucru

Patru lame, doua aproape gemene si doua cum nu se poate mai diferite.

P1400256

P1400259

P1400262

P1400264

P1400265

P1400268

23 de straturi

11 straturi pe o parte, 11 pe cealalta parte si unul central. Pe scurt Takefu Suminagashi. Cum sa nu iti placa otelul asta? O lama in lucru.

P1400245

“Toxic green”

Un outdoor din otel-carbon 80CrV2, de 3,1 grosime. M-am jucat putin cu lama asta, in sensul ca i-am facut un hamon fals realizat cu clorura ferica si i-am pus miner din paracord. Capul ala de mort probabil o sa il dau jos, pentru ca nu-s deloc convins de el. Teaca urmeaza cind o sa apuc.

P1400236

P1400237

P1400241

P1400242

P1400243