Probabil că dacă aţi vizitat mai des blogul meu aţi observat că sunt obsedat de bastoane, bâte şi alte arme de lemn. Am de exemplu un respect enorm pentru Jo, un baston japonez, pe care îl consider una dintre cele mai formidabile arme care există. Nu aş alege altă armă pentru autoapărare. Nu despre Jo e vorba acum.
Dacă ştiţi câte ceva despre Irlanda, despre folclorul lor, atunci sigur aţi auzit şi de Shillelagh, bastonul tradiţional irlandez, folosit şi în stilul de luptă bataireacht. De obicei de dimensiunea unui baston normal, mai lung uneori la păstorii lor, mai scurt alteori când e folosit doar ca baston de luptă, Shillelagh are un aspect inconfundabil . În principiu e realizat din ceea ce ei numesc Blackthorne, un lemn dur, elastic şi aspru (nu la fel de dur ca şi cornul). La noi, arborelui, mai bine zis, tufei din care e realizat, i se spune Porumbar (Prunus spinosa), tufa aceea cu spini din care culegeam porumbele când eram mici, de ni se făcea gura pungă (fruct cu gust astringent, plin de antioxidanţi de altfel).
De mult mă bătea gândul să realizez un astfel de baston, aşa că în weekend m-am dus să culeg o bâtă. În mod normal, perioada de cules lemn pentru Shillelagh e iarna, în perioadă de repaos vegetativ, dar în primăvară, ţăranii (idioţi din punctul meu de vedere), au dat foc la câmpuri şi au ucis aproape toate tufele de porumbar. Aşa că ele stau acum desfrunzite şi negre, ca nişte vrăjitoare bătrâne. A găsit destul de greu un lemn destul de drept căruia să îi pot face şi o măciucă. Aceasta se realizează tradiţional din rădăcina porumbarului, dar eu am făcut-o dintr-o creangă mai groasă. După ce i-am tăiat grenguţele, i-am făcut măciuca, şi tradiţional l-am dat cu unt pentru impermeabilizare. Mai jos e rezultatul. Un baston de toată frumuseţea. Şi apropo, pentru adepţii teoriei potrivit căreia teritoriul carpato-danubiano-pontic a fost leagănul civilizaţiei europene, ştiţi cum îi spune bâtei în galeză? Bata. Minunat.