Tinerii fotografiaţi de Michelle Sank suferă de o problemă majoră: toată viaţa li s-a spus că nu sunt suficient de buni, toată viaţa li s-a spus să fie altcineva, cineva mai bun, mai frumos, iar acest lucru le-a ruinat complet viitorul. Un om nesigur, un om neîmplinit, un om care nu se cunoaşte şi nu se iubeşte pe sine, e cel mai uşor de manipulat, iar societatea asta vrea.

Vinovaţii sunt peste tot, începând cu părinţii bine intenţionaţi, dar inconştienţi, care îşi cresc copiii comparându-i în permanenţă cu alţii, care îşi educă odraslele proiectând asupra lor aşteptările produse de o viaţă de frustrare, continuând cu şcoala, care are mai mult rol de instituţie de uniformizare decât de educare, şi cu religia, al cărei scop s-a denaturat în asemenea hal în prezent, încât nu mai reuşeşte să îşi centreze scopul spre descoperirea interioară a lui Dumnezeu prin autocunoaştere, ci îşi concentrează masiv forţele spre crearea de sentimente de vinovăţie.
Toate acestea, media agresivă, mesajele contradictorii, violenţa limbajului, zgomotul şi agresivitatea, absenţa riturilor de iniţiere şi a tradiţiei, absenţa maeştrilor, produc o nelinişte în tânăra generaţie care duce spre forme nebănuite de manifestare, între care operaţiile estetice, dar şi consumul de alcool sau droguri, depresiile şi de multe ori sinuciderile ocupă un loc tot mai important.
Nesiguranţa generată de absenţa cunoaşterii interioare, dorinţa de a te face plăcut cu orice chip, de a căuta o jumătate în care să te regăseşti, frica de singurătate, absenţa unei activităţi care să îi pasioneze, lipsa practicării unui sport iau forme tot mai groteşti şi mai triste. Tot mai multe fete îşi introduc silicon în sâni, îşi măresc buzele artificial sau îşi scot grăsimea cu ajutorul unor instrumente chirurgicale. Tot mai mulţi băieţi iau anabolizante, îşi pensează sprâncenele sau recurg la diferite tipuri de operaţii estetice.

Singura metodă de vindecare viabilă este autocunoaşterea. Prin intermediul unui sport, prin intermediul introspecţiei, al meditaţiei, al lecturii, al unei pasiuni, al înţelegerii. Până când singurătatea, frica de abandon, nu va fi vindecată de beatitudinea solitudinii, de capacitateade a fi lumină pentru tine însuţi, până când nu vom fi în stare să ne iubim pe noi înşine, nu vom fi în stare nici să fim împreună cu cineva, iar totul se va transforma într-un eşec.

Niciodată rata divorţurilor nu a fost la fel de mare ca în prezent, iar relaţiile care rezistă sunt în cea mai mare parte baloane de săpun. Pentru că lipsa autocunoaşterii transformă iubirea în posesie şi control. Dacă iubeşti cu adevărat, îl poţi vedea şi accepta pe celălalt aşa cum este, îi poţi acorda spaţiu şi libertate absolută. Falsa iubire pune întotdeauna condiţii şi termeni.

Închei cu o scurtă povestioară. Trei sfinţi au decis să se retragă din lume într-o peşteră din Himalaya, pentru a medita în tăcere. În primul an, unul dintre ei a exclamat: „Uite un cal alb în faţa peşterii!” În cel de-al doilea an, al doilea sfânt spuse: „Nu era alb, era maro”. În cel de-al treilea an, al treilea exclamă: „Eu am plecat. În vacarmul ăsta nu se poate medita.” (editorial Photo magazine aprilie-mai)