Seria sincronicitaţilor din viaţa mea pare că a intrat într-o nouă etapă, mult accelerată. În cursul lunii trecute, în timp ce pregăteam materialul central pentru revistă, unde urma să prezentăm portofoliul impresionant al fotografului francez Klavdij Sluban despre adolescenţi în puşcării, am fost invitat la Penitenciarul Oradea să povestesc cu un grup de minori şi tineri încarceraţi.

Nu ai cum să înţelegi viaţa sau situaţia în care se gaseşte un om decât dacă petreci o anumită perioadă în papucii lui. În afara copiilor, nu există persoane mai vulnerabile decât adolescenţii şi tinerii care abia pornesc în viaţă. Împinşi spre margine de o societate în care sărăcia majoritaţii e tot mai acută comparativ cu avuţia unei clase de îmbogăţiţi, aruncaţi pe stradă de familii dezbinate de disperare şi alcool, mii de adolescenţi şi tineri din România ajung să comită cele mai diverse infracţiuni, de la furturi, tâlhării şi prostituţie, până la crime. Soluţia e simplă şi directă: puşcăria. Odata ajunşi în spatele gratiilor, în loc să se petreacă o alchimie miraculoasă care să îi readucă pe calea cea bună, să îi reabiliteze, aceşti copii încep să se specializeze. Pentru un tânar închis pentru prima dată într-un penitenciar, acesta devine o universitate a specializarii în infracţiuni. Că acceptăm sau nu, asta e realitatea. Introdus între hoţi, tâlhari şi criminali de meserie, tânărul aflat acolo, poate în urma faptului că a furat o pâine, devine în scurt timp infractor de profesie. Aici învaţă foarte repede că prost nu e cel care fură, ci cel care se lasă prins. O spun statisticile care arată că un procent uriaş de tineri care au intrat o dată în penitenciar recidivează,  se întorc acolo în mod repetat din cauza continuării activităţii infracţionale.
Recent am fost invitat la Penitenciarul Oradea să povestesc cu un grup de minori şi tineri, între care mulţi învaţă abia acum să buchisească, despre modul în care sportul şi în special artele marţiale îţi pot modela caracterul. Ce poţi face însă în două ore? Câţi se vor lăsa inspiraţi să înceapă practica unui sport, să intre într-un dojo la ieşirea din puşcărie? Am certitudinea că procentul tinde spre zero, deşi interesul lor în timpul întâlnirii a fost enorm. Oferta mea de a susţine antrenamente săptămânale  fără nici un fel de pretenţii pecuniare s-a lovit de următorul răspuns: “Societatea nu e pregătită.” Până când nu li se va oferi cu adevărat o şansă la reeducare, o şansă care să permită meşteşugarilor, artiştilor, antrenorilor să intre în puşcării şi să aibe posibilitatea să îi înveţe constant ceva cu adevărat valoros, ceva creativ, să îi inspire, să îi stimuleze pe aceşti copii maturizaţi prea devreme şi însetaţi de a absorbi lucruri noi, seminariile ocazionale nu îi vor ajuta cu prea mult.
Adaptez în momentul de faţă pentru o editură românească o carte numită “Antrenamentul condamnaţilor” (Convict conditioning) care descrie pe larg modalităţi şi tehnici de antrenament descoperite şi practicate de Paul Wade în perioada celor 23 de ani de puşcărie petrecuţi într-un penitenciar din Statele Unite. Cartea e un best-seller peste ocean. Se pare că într-adevăr, lotusul  înfloreşte în mlaştină, dar pentru a putea supravieţui are nevoie de preţuire, înţelegere şi dragoste, nu de ură, dispreţ şi indiferenţă.

(Editorial Photo magazine decembrie 2014)

http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Antrenorul+lotului+national+de+karate+kyokushin+Harris+Wallmen+l