Am un album de crestături cu obiecte populare româneşti vechi de peste 100 de ani, pe care îl folosesc în general ca inspiraţie pentru bâte. E însă şi o pagină dedicată lingurilor, iar una dintre ele îmi plăcea enorm, asta încă de când am văzut-o prima dată. Are ceva din aspectul unui instrument de pe o navă extraterestră, cu părţile laterale în unghi de 45 de grade, inscripţionate, cu forma ondulată, de inspiraţie brâncuşiană parcă, din eleganţa unui şarpe, dar şi robusteţea unui obiect bine făcut.
A sosit însă şi vremea ei. Nu am făcut-o identică, pentru că nu îmi plac copiile, dar în mare seamănă destul de bine. E din lemn de nuc. Şi pe tot parcursul lucrării nu am contenit să admir iar şi iar creativitatea meşterului român, inspiraţia lui divină, pasiunea lui pentru obiecte frumoase, de uz casnic cu simbolistică divină, cosmică.