Sylvie Blum

Sa ajungi in spital poate fi o experienta cu potential de iluminare. Tocmai mi-am rupt putin un rinichi, asa ca vorbesc din proprie experienta. Am ajuns la urgenta, iar acum imi scriu editorialul de pe patul de spital, incomodat de o branula. Mai toate incidentele de acest fel din viata mea au venit insa insotite de lectii majore, asa ca am considerat intotdeauna ranile ca locuri prin care intra lumina.

Ca un act de autoprotectie probabil, medicii si asistentii te trateaza ca pe o carcasa. Te gauresc, te inteapa, baga tuburi in tine, te taie, toate cu o lipsa de empatie suprarealista.
In momentul  acela se pot intimpla cam trei lucruri: fie te descurajezi teribil si suferi ca un caine,cazind in depresie, fie esti atit de prost incit nu realizezi nimic, fie se intimpla un miracol, si anume pentru prima data in viata realizezi pe pielea ta (oase, organe, etc) ca nu doar pentru ei esti o carcasa, ci, ceea ce e palpabil e o carcasa cu care din nefericire te-ai idetificat toata viata. Faptul insa ca personalul medical te trateaza astfel te poate ajuta sa scapi de aceasta identificare, sa iesi din tine, sa te privesti din exterior si, finalmente sa te intrebi cine e cel care priveste, cine e observatorul, martorul. Poti sa te mai intrebi cine e cel care e in depresie, cine e cel care sufera, ale cui sunt toate emotiile astea. Si in general cel care priveste esti tu cel adevarat, tu cel care stie ca undeva nimic real nu ti se poate intimpla, cel care stie ca e de neatins, de neschimbat, cel vesnic, martorul.

Fotografiile Sylviei Blum imi aduc aminte de toate acestea. Daca majoritatea fotografilor de nud fac tot posibilul sa scoata cit mai mult in evidenta senzualitatea unei femei, Sylvie Blum procedeaza exact pe dos. Imaginilor li s-a indepartat cu precizie chirurgicala tot ceea ce e sexual. Desigur, vedem cu totii in continuare o femeie dezbracata, si nu una oarecare, ci una frumoasa. Lipsa totala de par, atitudinea in care a surprins-o fotograful, toate duc la imaginea unei finite asexuate, din alta lume. Iar mesajul e acelasi: tot ceea ce se supune schimbarii  e un vis si tot ceea ce e real e vesnic. Imaginile Sylviei Bloom au un aer angelic, vesnic, imuabil, de neatins. Personajul ei pare a nu avea nici virsta, nici un sex.  Ele vorbesc despre alta lume, pe care noi am uitat-o, dar pe care o vom reintilni mai devreme sau mai tirziu cu totii.
(Editorial Photo magazine, martie 2013)