“Beţivul face din mânăstire cârciuma lui, călugarul face din circiuma mânăstirea lui.”

La nici două săptămâni după ce mi-am încheiat mini-proiectul cu barul, acesta s-a închis pentru a lăsa loc unuia mai nou, care a dat faliment oricum, între timp. Vechiul bar era neschimbat din vremea comunismului, cu aceleaşi elemente de feronerie specifice anilor 1960, cu mici scaune de metal îmbrăcate în piele. Cei care intrau acolo aveau ceva aparte, de care nu mi-am dat seama din prima: lipsa ego-ului. Pe nimeni nu interesa cine intra sau iese din bar, nimeni nu te măsura din priviri, ca în orice alt loc public în care intri în România. Cei care intrau aici, aveau un aer meditativ, contemplativ. Parcă veneau la un loc de reculegere. Acum a dispărut de parcă nu ar fi fost niciodată, împreună cu cei care îi călcau pragul.