Imaginile lui Giacomo Brunelli din seria The Animals sunt superbe. Ele denota intelegerea faptului ca acestea nu sunt nici proprietatea noastra, nici sclavii nostri, ci fratii si surorile noastre. Suntem insa departe de aceasta intelegere. Linga Brasov, alungati de legile aspre ale guvernului lor, olandezii urmeaza sa puna in functionare una dintre cele mai mari ferme de nurci din Europa.

Am trecut de mai bine de un deceniu in secolul XXI. Din punct de vedere uman am evoluat insa insignificant. Desi avem toata tehnologia necesara de a realiza haine si incaltari din materiale sintetice sau de natura vegetala si avem posibilitatea sa ne hranim fara sa ucidem, continuam sa ramanem grobieni si imaturi. Minati de dorinta de imbogatire, olandezii deschid linga Brasov o ferma gigant de ucis si jupuit nurci. La presiunea societatii civile, guvernul din Tara Lalelelor a impus legi aspre impotriva uciderii animalelor care au fortat industria de prelucrare a pieilor sa isi gaseasca alti criminali. Si i-au gasit in Romania.
Dupa ce ne-am distrus toata industria, toate fabricile si combinatele, padurile si caii, am trecut la instrainarea paminturilor, a subsolurilor, a resurselor naturale si umane. Dupa ce am vindut hainele si bijuteriile mamei noastre, am inceput sa ii vindem organele si singele pe care politicienii corupti, cu girul unei populatii adormite si al unei mass media cumparate, le-au instrainat unor masinarii lipsite de orice scrupule, puse pe inavutire.

Cine sunt vinovatii, unde sunt acestia? Uitati-va in oglinda si o sa ii descoperiti acolo. Atita timp cit purtam aur la maini si la git, atita timp cit utilizam tehnologia moderna, atita timp cit folosim gaz si lemn pentru gatit si incalzit, atita timp cit purtam pantofi de piele si haine de nurca si ne imbuibam cu mici si gratare, suntem partasi la crima. Totul pare lipsit de speranta si intunecat. Cind ultimul copac va fi taiat, ultimul peste mincat si ultimul piriu otravit vom realiza, precum in proverbul indian, ca nu putem minca bani. Va veni o vreme cind vom privi in urma la crimele si abuzurile impotriva animalelor, la fel cum privim astazi sclavia populatiei de culoare si exterminarea evreilor din cel de-al doilea razboi mondial. Pina atunci insa, copilul meu va creste intr-o tara vinduta strainilor, cu paduri secerate, cu pamint otravit de cianuri si ciuruit de sonde, intr-o tara indatorata de politicieni pentru autostrazi care nu au mai fost construite niciodata. Mai astept ceva? Da. Astept revolutia copiilor, a celor care inca nu au mainile patate de singe, a nevinovatilor care sa ii puna la zid pe criminali. Iar eu sunt unul dintre ei.