Wabi sabi. Incep sa apreciez tot mai mult acest principiu japonez. Chiar daca suna la fel ca wasabi, nu are nici o legatura cu vestitul condiment. Wabi sabi e despre a vedea perfectiunea in imperfectiune. Si exact asta am experimentat zilele astea.
Ieri, dupa ce am terminat lucrul la ultimul cutit, m-am apucat de teaca. Toate bune si frumoase, am taiat pielea dupa model, am trasat liniile, am dat gaurile in piele si cind sa ma apuc de cusut, acele disparusera. Sunt probabil, cea mai dezordonata fiinta din lume, dar acele nu puteau fi decit intr-un singur loc, iar acolo nu erau. Ei, cred ca le-am cautat vreo doua ore fara nici un succes, dupa principiul romanesc “cauta acul in carul cu fin”. Intr-un final, dupa prea multa energie consumata, am renuntat.
Dimineata m-am trezit cu aceeasi dorinta de a incheia lucrul inceput, dar ace din parti. Si cumva, in minte mi-a aparut o imagine de acum patru ani de la muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, cu niste ace splendide din oase si corn de cerb, vechi de mai bine de 7000 de ani. Asa ca am trecut la treaba. Aveam pe undeva un corn de caprior de la Stefan. L-am gasit, am taiat o bucata si vreo doua ore am slefuit la el. Si gata, mi-am facut cel mai frumos ac de cusut piele din lume. Si nu numai ca e frumos, dar functioneaza impecabil. E ceva insignifiant, desigur, dar sa redescoperi o metoda veche de mii de ani de a coase e ceva incredibil. Si uite asa, ceea ce parea un ghinion, pierderea acelor, fara de care nu as fi inceput niciodata sa imi fac un ac din corn, s-a transformat intr-o bucurie de nedescris. Wabi sabi – a vedea perfectiunea in imperfectiune.