Extrem de rar îmi cumpăr ramele pentru pictură din comerţ. Din mai multe motive: aproape niciodată nu găsesc dimensiunile sau formatul care îmi plac, pentru că în general folosesc pânze destul de mari, şi pentru că îmi place să ştiu că tabloul respectiv e realizat de la început de mine. Din punct de vedere al costurilor, mai ales dacă realizaţi lucrări mai mari, cu siguranţă că veţi face şi economii, dar nu foarte mari. Investiţia în scule e destul de mare. Se poate însă şi fără ele, deşi poate că rezultatul final nu va arăta la fel de profi.
Pregătirea tabloului pentru pictură nu e o mare filozofie, dar îmi aduc aminte că la începuturi mi-am bătut puţin capul, aşa că am realizat un scurt tutorial cu realizarea unei rame, poate îi va fi cuiva de folos.
Pentru început aveţi nevoie de patru stinghii de lemn (în general folosesc stinghii cu secţiunea de 2/4 cm). Le puteţi comanda la orice atelier de tâmplărie sau, şi mai simplu, le găsiţi la orice magazin se specialitate gen Obi sau Practiker. După ce le obţineţi şi le măsuraţi, se taie la capete în unghi de 45 de grade, pentru pregătirea îmbinării. Există şi pentru linierea exactă a stinghiilor o sculă foarte simplă.
Pentru îmbinarea propriu-zisă folosesc un utilaj deşteapt, deşi foarte simplu, prin care introduc în lemn un fel de lame metalice în unghi de 90 de grade. Dacă nu aveţi aşa ceva la îndemână puteţi folosi cuie normale.
Odată realizată rama de lemn, o aşez pe pânza de doc, foarte rezistentă şi cu un aspect plăcut (nu prea se mai găseşte doc, din păcate) cumpărată de la mercerie şi decupez cât am nevoie. Pentru că îmi place să pictez şi marginile, le îmbrac şi pe acestea în pânză.
Pentru prinderea pânzei folosesc un aparat de capsat Stanley, foarte uşor de utilizat şi foarte practic. În lipsa unei astfel de scule, puteţi folosi tot cuie, de dimensiune mai mică, dar atunci trebuie utilizate mai multe pentru a nu rupe pânza.
Încep întotdeauna prin a capsa centrul stinghiilor, pentru a putea centra şi întinde cât mai bine pânza.
După aceea acopăr şi capsez colţurile întinzând bine pânza.
Iar la final capsez pânza pe toată suprafaţa de prindere.
Odată pregătită astfel aplic un strat de primer, un grund special pentru pictură care se poate cumpăra de la magazinele de specialitate. Pe lângă faptul că acesta e necesar înainte de a începe să pictezi, pentru ca pânza să nu absoarbă prea multă culoare şi să se întindă uniform, aceasta are şi rol de a corecta unele eventuale imperfecţiuni de la întinderea pânzei.
Grundul trebuie aplicat cât mai rapid şi uniform pentru a nu duce la deformarea ramei.
Acum nu mai trebuie decât să o lăsaţi să se usuce şi sunteţi gata de lucru.
A, şi am uitat. Întotdeauna dau şi marginile cu grund, pentru că în general nu folosesc rame, ci pictez şi lateralele. E o tehnică folosită mai ales în pictura abstractă, non-figurativă.