Nuc şi piele

Gata şi a doua de nuc. Iniţial am vrut s-o încrustez, ca pe prima, dar pe parcurs m-am răzgândit.  Mi se întâmplă uneori să mă abat de la ideea de la care pornesc. I-am dat găuri şi am împletit o fâşie de piele portocalie, cu care poate fi şi agăţată la rucsac sau undeva în bucătărie. E foarte plăcut de ţinut în mână şi foarte ergonomică. Asta e.

De Paşte

Peştele, simbolul primilor creştini (de la ICHTYS, în limba greacă "peşte"),  un acrostih semnificând Iisus Hristos fiul lui  Dumnezeu Mântuitorul. E sărbătoarea învierii Domnului, aşa că am pus acest simbol pe ultima lingură, din lemn de cireş. Aduceţi-vă aminte cine a fost Iisus şi ce a venit să ne înveţe. Căutaţi-l în simboluri, cinstiţi-l în fapte. Paşte fericit!

Cana de păpădie

Desigur că nu e de păpădie, e doar colorată cu florile plantei ăsteia minunate. E de mesteacăn, foarte apropiată de forma tradiţională a kuksei, cana populaţiei Sami din Finlanda şi încrustată cu doi şerpi, acest simbol universal cu atât de multe semnificaţii. În timp ce lucram la ea mi-am adus aminte de o poveste japoneza splendidă. Se făcea că un împărat a vrut să înveţe cum se realizează o cană de ceai de la cel mai mare maestru din împărăţie ...

De inspiraţie românească

Am un album de crestături cu obiecte populare româneşti vechi de peste 100 de ani, pe care îl folosesc în general ca inspiraţie pentru bâte. E însă şi o pagină dedicată lingurilor, iar una dintre ele îmi plăcea enorm, asta încă de când am văzut-o prima dată. Are ceva din aspectul unui instrument de pe o navă extraterestră, cu părţile laterale în unghi de 45 de grade, inscripţionate, cu forma ondulată, de inspiraţie brâncuşiană parcă, din eleganţa ...

Înca una de mesteacăn

Am găsit la Leşu un mesteacăn rupt iarna asta. Frumos, parcă prea păcat  că s-a rupt. Am luat o bucată şi azi am terminat prima lingură. E ca o bucată de os, ca un os de pasăre, alb-gălbuie, foarte uşoară şi foarte fină. Poate cea mai fină din câte am făcut până acum. Iniţial am vrut s-o încrustez, dar arăta perfect, aşa, ca osul unui mistic descoperit în deşert. Şi bine am făcut.

Două pene

Le-am spus pene şi le-am făcut model cu dalta pentru că sunt foarte uşoare. Una e de cireş, cealaltă de mesteacăn. A venit primăvara!

De cireş povestitor

Lemnul imperfect e ca omul care are de spus o poveste. Cicatricea ascunde o întâmplare, o păţanie, un duel. De aceea mă bucur de fiecare dată când de sub coaja uscată iese la iveală un model ascuns de timp, o pată, o întorsătură. De mult nu am mai cioplit la o lingură de cireş atât de vorbăreaţă.

Cuţit şi-o lingură

Am apucat să termin şi cuţitul pentru care cumpărasem lama de ceva vreme. A ieşit aproape cum vroiam eu, cu o priză pe care nu o găsesc aproape nicăieri, utilă pentru mine la cioplit. A durat ceva mai mult decât credeam, dar ar trebui să ţină o vreme. Şi lângă el merge şi o lingură încrustată, din acelaşi lemn, mesteacăn.

Una

Nu am prea pus mâna pe aparatul foto în ultima vreme. Nu îl mai folosesc decât să reproduc alte obiecte pe care le realizez. Până când un anumit proiect nu mi se pare suficient de interesant, aparatul nu mă mai atrage. În schimb, de când s-a născut Una, a devenit cel mai constant subiect al meu. În ultima vreme, de când a mai crescut, de fiecare dată când ies din casă mă însoţeşte cu privirea pe geam. Azi am luat aparatul cu mine. E, poate, cea m ...

Cea de măr şi-o cană

Gata şi lingura de lemn de măr începută la Leşu. Finisatul a durat mai mult decât am crezut, dar a ieşit un lucru bun. E una dintre cele mai ergonomice pe care le-am realizat până acum, stă perfect în mâna dreaptă. O să mai caut lemn de măr. Şi a venit şi rândul cănii de cireş la finisat, după ce a fost fiartă în apă cu sare şi a stat la uscat vreo două săptămâni. Mânerul  e un cap de cal stilizat, asta în cazul în cazul în care vi se pare ...